„Vreau sărutarea ta” l-a înnebunit pe miliardar! Gest fără precedent al lui Gigi Becali: a luat-o în brațe, pe sus, pe Andra Măruță şi i-a spart dintele, din greşeală! | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Andra Măruță, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, a povestit un moment incredibil pe care l-a trăit alături de patronul de la FCSB, Gigi Becali.

Andra, moment incredibil la concert cu Gigi Becali

Pe la începuturile carierei sale în domeniul muzicii, cântăreața a susținut un concert la Hotelul Marriott din București, iar la petrecere a fost prezent și latifundiarul din Pipera.

Emoționat pe deplin de piesa „Vreau sărutarea ta”, Gigi Becali nu a mai stat pe gânduri și s-a dus „glonț” la Andra pentru a o ridica în brațe. Neatenția patronului de la FCSB a făcut însă ca artista să-și spargă dintele cu microfonul, fapt ce i-a afectat restul prestației.

„Mi s-a întâmplat odată, eram la o petrecere a unui cazinou, la Marriott, asta de mult, nu aveam încă trupă, eram cu dansatoare. Și domnul Becali a venit la petrecerea asta, în primă fază se uita, Cine-i fata asta? Mi-am dat seama că am chestia asta, să citesc pe buze.

În momentul în care am început să cânt Vreau sărutarea ta, și-a dat seama cine sunt, pentru că îi plăcea mult melodia. S-a ridicat, a venit și m-a luat în brațe, eu cum cântam, el când m-a ridicat, mi-am lovit dintele cu microfonul și mi-am ciobit dintele. Simți gust de dinte și nu-ți dai seama dacă e mult, dacă e tot luat, sau dacă e puțin. Și cântam așa…Apoi, când m-a lăsat jos, le întrebam pe fete, Mai am dintele, mai am dintele?”, a povestit Andra, în podcastul „Da Bravo”.

Andra a cântat la nunta fiicei lui Gigi Becali

Andra a cântat la nunta Theodorei Becali cu Mihai Mincu și i-a transmis un mesaj emoționant fiicei patronului de la FCSB cu ocazia acestui pas.

Eu m-am măritat la 23 de ani și de aceea, când sunt invitată de o mireasa foarte tânără mă emoționez tare. Îi urez și ei mult noroc și o felicit pentru curajul de a-și asculta inima la doar 24 de ani! Îi mulțumesc că și-a dorit sa fiu la nunta ei, să îi fiu alături în această zi speciala! Casă de piatră Theodora & Mihai!” a scris Andra pe una din reţelele sociale pe care este activă.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
×